Violenţa sexuală

Violenţa sexuală este definită ca fiind orice formă de violenţă comisă împotriva voinţei unei persoane lipsite de apărare în scopul obţinerii unui act sexual forţat prin constrângere sau ameninţare cu folosirea forţei fizice sau emoţionale, incluzând violul, maltratarea, harţuirea sexuală, incestul şi pedofilia, indiferent de relaţia existentă între agresor şi victimă.

Violenţa sexuală

Este o formă de agresiune cu consecinţe traumatizante în plan emoţional şi/ sau fizic. Cel mai frecvent cad victime fetele şi femeile.

Forme de manifestare ale violenţei sexuale:

Violul: raportul sexual cu o persoană, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa;

Prostituţia forţată (prostituţia involuntară sau sclavia sexuală) şi traficul cu femei: constrângerea unei persoane de a se prostitua prin şantaj, ameninţare, violenţă fizică .

Femeile sunt sechestrate, vândute, ameninţate cu moartea şi forţate să ofere servicii sexuale în schimbul unor sume de bani. Plata ajunge direct la proxenet, victima păstrând doar o mică parte din câştig. Traficanţii sunt organizaţi în reţele şi structuri criminale, deseori cu caracter trans-naţional. Ei racoleaza femei fie prin intermediul anunţurilor publicate în ziare promiţând locuri de munca bine platite în străinătate, fie prin intermediul unei reţele de recrutori locali, înşelând zeci şi sute de femei dornice să-şi schimbe brusc situaţia materială. Uneori femeile sunt ameninţate cu moartea, bătute pe stradă şi rapite în scopul de a fi obligate să se prostitueze sau pur şi simplu sunt vândute altor proxeneti străini în schimbul unor sume de bani. Victimele acestor infracţiuni sunt în general femeile provenite din familiile foarte sărace, cele din  casele de copii sau din rândul persoanelor fără adăpost, motiv pentru care este puţin observabilă dispariţia acestora de către organele de poliţie.  Traficanţii şi proxeneţii devin stăpânii femeii, transformând-o în sclavă! Aşa se naşte sclavia sexuală. Majoritatea femeilor vândute în străinătate nu se mai întorc niciodată.

Prostituaţia forţată (involuntară) nu trebuie confundată cu prostituţia voluntară care se caracterizează prin practicarea actelor sexuale cu diferite persoane ca urmare a propriilor decizii, conştient şi liber consimţite, în schimbul unei sume de bani sau a unor avantaje materiale ce pot satisface şi asigura existenţa.  Prostituţia forţată reprezintă partea obscură a vieţii unora, este coşmarul din care multe femei nu mai pot ieşi, este zona infracţională în care se produc crime ramase de cele mai multe ori cu autori necunoscuţi, se încalcă drepturile şi libertăţile femeilor, se practică în mod obişnuit tot felul de violenţe.

Hărţuirea sexuală: situaţia în care se manifestă un comportament nedorit cu conotaţie sexuală (propuneri, avansuri, săruturi, mângâieri, atingeri de natură sexuală, discuţii, comentarii sau solicitări explicit sexuale) exprimat fizic, verbal sau nonverbal, de către o persoană care abuzează de autoritatea sau influenţa pe care i-o confera funcţia, poziţia socială, având ca obiect sau ca efect lezarea demnităţii unei persoane şi, în special, crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau jignitor pentru victimă. Hărţuitorul creează o stare neplacută, stânjenitoare pentru persoana vătămată. De cele mai multe ori, victimele nu manifestă o atitudine ofensivă ci se resemneaza din varii motive jenă faţă de societate, faţă de familie şi prieteni-colegi, frică datorată poziţiei sociale marcante a autorului, modalitatea greoaie şi aproape imposibilă prin care se poate demonstra hărţuirea în cadrul unui proces şi nu în ultimul rând neîncrederea în actul justiţiei.

Deşi in România există Legea 202/2002 privind egalitatea de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi iar Codul penal incriminează hărţuirea, practic, nu se prea cunosc hotărâri judecatoreşti prin care hărţuitorii să fi fost condamnaţi, chiar dacă legea prevede o pedeapsă cu  inchisoarea cuprinsă între 3 luni şi 1 an, o pedeapsă mult prea blândă comparativ cu traumele psihice produse victimei, deseori rămase pe viaţă.

Forţarea la practici sado- masochiste:constrângerea unei persoane la acte care provoacă umilinţă, suferinţă fizică şi psihică pentru satisfacerea nevoilor sexuale ale agresorului.

Forţarea la acte cu caracter sexual: obligarea de a privi persoane dezbrăcate, scene erotice, filme sau poze pornografice; constrângerea persoanei de a se arăta goală, de a fi atinsă în părţile intime ale corpului sau de a atinge părţile intime ale altcuiva.

Consecinţe asupra sănătatii

Efectele violenţei fizice asupra sănătăţii:

  • dureri de cap;
  • dureri de spate;
  • dureri abdominale;
  • fibromialgie;
  • tulburări gastro-intestinale;
  • mobilitate redusă;
  • sănătate precară generală;
  • malnutriţie;
  • leziuni fatale şi non-fatale;
  • mortalitate infantilă.

Violenţa partenerului intim şi violenţă sexuală pot conduce la sarcini nedorite, probleme ginecologice, avorturi provocate şi infecţii cu transmitere sexuală, inclusiv HIV. Violenţa conjugală în timpul sarcinii creşte de asemenea riscul de avort spontan, naşterea unui copil mort, naşterea înainte de termen şi/sau greutatea mică a copilului la nastere.

Aceste forme de violenţă pot provoca depresii, stres post-traumatic, dificultati de somn, tulburari de alimentatie, stres emoţional şi tentative de suicid.

Violenţa sexuală, în special în timpul copilăriei, poate contribui cu succes la creşterea numarului fumătorilor, a consumatorilor de droguri, a celor care fac abuz de alcool, factori nocivi ce îşi pot pune adânc amprenta pe comportamentele sexuale riscante viitoare din viaţa lor. În general, violenţa este asociată cu barbaţii iar victimele violenţei sunt de regulă femeile.

Impactul asupra copiilor

Copiii care cresc în familii în care există violenţa domestică pot suferi diverse tulburări comportamentale şi emoţionale ce pot determina  faptele si violenţele acestora de mai tarziu.

Factorii de risc atât pentru autori cât şi pentru victimele violenţelor sexuale:

  • nivelul mai scăzut de educaţie (autori şi victime);
  • expunerea la rele tratamente aplicate copilului (autori şi victime);
  • martori ai violenţei parentale (autori şi victime);
  • tulburare de personalitate antisocială (autorii);
  • consumul nociv de alcool (autori şi victime);
  • bărbaţii care au parteneri multipli sau sunt suspectaţi de către partenerii lor de infidelitate (autorii)
  • atitudini de acceptare a actelor de violenţă (autori şi victime).

Factorii de risc specifici săvârşirii violenţelor de către partenerul intim:

  • antecedente de violenţă în calitate de făptuitor sau victimă;
  • discordii maritale şi nemulţumire (autori şi victime).

Cauze specifice săvârşirii violenţei sexuale:

  • tradiţii religioase şi prejudecăţi privitoare la onoarea familiei şi puritatea sexuală;
  • ideologii sexuale masculine;
  • sancţiuni blânde pentru actele de violenţă sexuală.

Prevenţia

Pentru minimizarea acestui fenomen, statul trebuie să se implice în promovarea unor programe educaţionale în şcoli cât şi prin mediatizarea acestora în rândul populaţiei. 

Programele şcolare reprezintă o primă soluţie. Ele ar trebui să cuprindă cursuri de prevenire şi combatere a violenţei primare în relaţiile dintre tineri. Acestea pot deveni foarte eficiente dacă s-ar corobora cu strategii de prevenire şi combatere a violenţelor primare. Mass-media ar putea întinde o mână de ajutor prin comunicarea şi promovarea acestor subiecte de interes naţional, educativ, civic.

Pentru a realiza schimbări concrete pe termen lung, se impune adoptarea unei legislaţii specifice de combatere a violenţelor coroborata cu  dezvoltarea politicilor reale de protejare a femeilor. Măsurile pentru promovarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi şi pentru eliminarea discriminării directe şi indirecte după criteriul de sex trebuie să fie efective şi eficiente, nu abordate doar la nivel teoretic prin emiterea actelor normative ori programe specifice care, de cele mai multe ori sunt ignorate în practică.

Un feed-back adecvat din partea sectorului de sănătate poate contribui în mod deosebit la prevenirea reapariţiei actelor de violenţă şi reducerea consecinţelor sale (prevenirea secundară şi terţiară). Sensibilizarea şi educaţia sănătatii împreună cu alţi furnizori de servicii este, prin urmare, o alta strategie importantă. Pentru a aborda pe deplin consecinţele violenţei şi a nevoilor victimelor / supravieţuitorilor necesită răspunsuri şi implicări multi-sectoriale.

 

Anunțuri

Violenţa domestică şi Medierea

Violenta domestica si Medierea

Violenţa este definită ca fiind actul săvârşit de o persoană împotriva altei persoane ce are ca rezultat vătămarea fizică, sexuală sau psihică a victimei ori produce suferinţă. Ameninţarea cu acte de violenţă, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate sunt asimilate violenţei, locul săvârşirii acestora  – în public sau în viaţa privată – fiind irelevant.

Violența fizică și sexuală este mult mai ușor de identificat decât abuzul psihologic. Situaţia cuplului şi a copiilor (acolo unde există) în cazurile de abuzuri şi diverse violenţe domestice este foarte sensibilă, încărcată de multiple traume şi greu conciliabilă. Totuşi … Medierea este posibilă.

În SUA, unde abuzul şi violenţa domestică este frecvent întâlnită, mediatorii implicaţi în cauze au constatat că femeile bătute de partenerii/soţii lor sunt aproape incapabile să participe pe deplin sau liber la şedinţa de Mediere. Ele evaluează pragmatic riscurile sau consecinţele ulterioare suportate de la abuzator, în special conştientizează iritarea majoră a acestuia ca urmare a faptului că au dezvăluit unor terţi abuzurile la care sunt supuse. Interesant este că la Mediere, femeile bătute pot să nu pară intimidate sau înfricoșate însă pot face totuși rapid un calcul mental prin care estimează pericolul sau caută soluţii pentru evitarea acestuia. Femeia are obligatoriu nevoie să obţină de la o autoritate siguranța necesară gestionării vieții ei şi a copiilor (unde este cazul). Femeile cântăresc imediat dacă autoritatea respectivă le poate satisface interesele legale sau dacă apelarea la autoritate le va compromite şi mai mult siguranţa fizică şi mentală.

Având în vedere că scopul Medierii este acela de a reduce sau elimina conflictul dintre părți, trebuie să analizăm profund cauza, să estimăm posibilele consecinţe generate de însăşi deciziile luate de victime în timpul şedinţelor de mediere şi mai ales dacă situaţia ulterioară NU va îngreuna şi mai mult viaţa familiei.

Există cazuri în care victima, extenuată fizic şi psihic ca urmare a conflictului prelungit, descoperă ca prin minune că Medierea ar putea fi o  alternativă de soluţionare a problemelor sale. Din practică am observat că dacă între parteneri a existat o stare conflictuală îndelungată, violenţele repetate le deformează major conceptul de „cuplu”, „familie”. Relaţia „presărată” cu violenţe demască practic o relaţie consumată emoţional în ciuda faptului că partenerii (sau cel puţin unul dintre ei) preferă să rămână în relaţie. Unii acceptă din comoditate, alţii din interese mai mult sau mai puţin meschine.

Când interesul poartă fesul (poate fi şi reciproc), şansele ca Medierea să aibă loc sunt foarte mari  însă.. problemele apar post-mediere: atât victima cât şi abuzatorul, obişnuindu-se luni sau ani de zile cu umilinţele şi administrarea „sănătoasă” a bătăilor, şi-au construit un patern de cuplu. Astfel, vom constata că părţile, deşi au semnat Acordul de Mediere, descoperă repejor liniştea „deranjantă”, starea non-conflictuală fiindu-le străină devine agasantă şi, după scurt timp revin la violenţele anterioare, cunoscute, singurele care le defineau vizibil relaţia. Paradoxal, de cele mai multe ori, nici victima şi nici abuzatorul nu vor dori divorţul!!! Violenţa este „combustibilul” care dă viaţă relaţiei 😦

Este important de precizat că,  în anumite cupluri, Medierea devine o soluţie aplicabilă, deşi abuzatorul, chiar şi în timpul Medierii, poate deține o putere extraordinară asupra victimei!!! Abuzul domestic este o problemă complexă a puterii și a controlului abuzatorului, deseori neînţeleasă de ceilalţi şi uneori atât de perfidă încât în cuplu, de-a lungul timpului, s-a împământenit limbajul lor non-verbal, şi prin acesta abuzatorul, chiar în prezenţa mediatorului, poate continua facil controlul victimei, utilizând semne ştiute numai de ei! Victima, odată recunoscând semnele, prinde frică şi refuză să se exprime ori să pretindă schimbarea comportamentului abuzatorului. Mediatorul, deşi martor ocular la abuzul psihologic desfăşurat în timpul şedinţei de Mediere, necunoscând semnificaţia particulară a gesticulaţiei părţilor, nu poate interveni sau nu observă abuzul „discret” comis sub ochii săi.

Dacă dezechilibrul puterii între părți este foarte mare, în ciuda abilităților mediatorului, conflictul nu poate fi (re)Mediat.

 

Abuzul psihologic în cuplu şi Medierea

 

Abuzul psihologic

Abuzul domestic este orice incident sau tipologie de incidente manifestată de o persoană împotriva altei persoane, caracterizat prin comportament controlat, coercitiv, amenințător, violență sau abuz (psihologic, fizic, sexual, financiar sau emoțional), incidente care pot fi şi asociate între ele.

Abuzul domestic apare de regulă în relațiile intime sau în cele de tip familial, iar majoritatea persoanelor afectate sunt femeile și copiii. Cel puțin 1 din 4 femei se confruntă cu abuzuri domestice în timpul vieţii lor iar atunci când se întâmplă, cer ajutorul autorităţilor competente. Realitatea este mult mai neagră, în sensul că 1 din 10 femei/copii cad victimele abuzului domestic în fiecare an, dar mai puţin de jumătate din incidente sunt raportate poliției.

Abuzatorii dețin puterea în relaţie/familie prin controlul activităților partenerilor lor.

Abuzul domestic poate fi grupat în trei categorii generale:

  • abuzul fizic;
  • abuzul sexual;
  • abuzul psihologic.

Abuzul psihologic poate include şi vătămarea intenționată a bunurilor și animalelor de companie. Unele forme de abuz psihologic sunt însoțite adesea de abuzul fizic și de abuzul sexual.

SCOPUL UNIC AL  ABUZULUI este acela de A MENȚINE CONTROLUL ASUPRA CELUILALT.

Abuzul psihologic, dacă nu este asociat cu acţiuni de distrugeri materiale sau urme de violenţe fizice pe corpul victimei, se demonstrează foarte greu, cu probe, în faţa autorităţilor. Abuzatorul, controlând total victima, reuşeşte să procedeze într-o asemenea manieră încât cei care nu au fost martori direcţi la incidentele din cuplu, vor îmbrăţişa una din versiunile declarative ale părţilor aflate în conflict, aprecierea vinovăţiei fiind deseori subiectivă. De altfel, se ştie că abuzatorul este un manipulator excelent, de aceea nu ar trebui să ne surprindă situaţiile în care tocmai el va fi crezut victimă în cuplu!!!! Această percepţie complet deformată a realităţii se datorează faptului că victima nu obişnuia să se plângă familiei sale, prietenilor sau autorităţilor competente, iar ulterior, când problema a devenit insuportabilă ori victima a prins curaj, va fi lipsită de credibilitate, mai ales dacă relaţia este de lungă durată.

Exemple de abuz psihologic:

Amenințări și intimidări – amenințări privitoare la copii, la distrugere/ruinare financiară, obligarea victimei de a comite acte ilegale pentru a păstra liniştea în cuplu, afișarea sau amenințarea cu arma sau ale obiecte contondente, distrugerea obiectelor din casă, a celor personale, în special a celor care au o anumită importanţă pentru victimă, gesturi amenințătoare, izolarea sau utilizarea limitată a telefonului ori a contactului cu alte persoane.

Minimizarea, negarea și învinovăţirea victimei – abuzatorul dă vina pe femeie, mai ales atunci când apar şi acte de violență sau declară inexistenţa abuzului, negând faptul că acţiunile sale (directe sau indirecte) ar fi generat reacţii.

Folosirea copiilor – abuzatorul foloseşte copiii pentru a transmite mesaje de intimidare sau de amenințare; se prevalează de procedurile de custodie sau de vizitare a copiilor pentru a avea acces la femeie sau pentru a o controla în noua locuinţă ori la locul de muncă.

Utilizarea resurselor economice – abuzatorul menține exclusiv accesul la numerar, carduri de credit, conturi bancare; acumulează datorii în numele femeii; reține plăți din veniturile partenerei, invocând necesitatea sprijinului pentru copii sau oricare alte nevoi greu de respins.

Folosirea „privilegiilor masculine” – abuzatorul ia decizii unilateral cu privire la chestiuni referitoare la locul unde ar trebui să trăiască cuplul/familia, face achiziții importante, tulbură somnul, liniştea partenerei sau o privează de hrană; controlează percepțiile ei prin limitarea accesului la informații.

Abuzul emoțional și degradarea/umilirea victimei în casă, faţă de terţi sau în public – abuzatorul “acoperă” victima cu insulte, o denigrează în public, îi induce stări modificate prin hipnoză sau consum forțat de droguri / alcool, o învinovăţeşte continuu pe nedrept.

Urmărirea – abuzatorul trimite victimei sau terţilor (în special colegilor ei de muncă), în mod repetat, scrisori, mesaje insultătoare, o sufocă neîncetat cu apeluri telefonice care conţin mesaje de intimidare, o urmăreşte la tot pasul, inclusiv în casă (dacă locuiesc împreună).

Definiția urmăririi – actul de urmărire ilegală sau hărțuire a unei persoane, în mod agresiv, adesea îmbrăcând şi forme amenințătoare.

Spre deosebire de abuzul psihologic care, aşa cum am arătat mai sus, este greu de probat, violența fizică și sexuală este mai ușor de identificat. 

Deşi în cazul abuzului şi violenţei domestice situaţia cuplului dar şi a copiilor este foarte sensibilă, încărcată de multiple traume şi greu conciliabilă, Medierea este totuşi posibilă.

În SUA, unde abuzul şi violenţa domestică este frecvent întâlnită, mediatorii implicaţi în cauze au constatat că femeile bătute de partenerii/soţii lor sunt aproape incapabile să participe pe deplin sau liber la şedinţa de Mediere. Ele evaluează pragmatic riscurile sau consecinţele ulterioare suportate de la abuzator, în special conştientizează iritarea majoră a acestuia ca urmare a faptului că au dezvăluit unor terţi abuzurile la care sunt supuse. Interesant este că la Mediere, femeile bătute pot să nu pară intimidate sau înfricoșate însă pot face rapid un calcul mental prin care estimează pericolul sau caută soluţii pentru evitarea acestuia. Femeia simte nevoia obligatorie de a obţine şi a crede că respectiva autoritate îi conferă siguranța necesară gestionării vieții ei şi a copiilor (unde este cazul). Femeile cântăresc imediat dacă autoritatea respectivă le poate satisface interesele legale sau dacă apelarea la autoritate le va compromite şi mai mult siguranţa fizică şi mentală din cuplu.

Totuşi, să nu uităm că scopul medierii este acela de a reduce sau elimina conflictul dintre părți. Abuzul domestic fiind o problemă complicată ce defineşte puterea și controlul abuzatorului asupra victimei, Medierea reprezenta o soluţie aplicabilă cu condiţia ca mediatorul să aibă şi o pregătire în psihologie sau să fi studiat în particular diverse cauze din domeniu.

Dacă dezechilibrul puterii între părți este foarte mare, în ciuda abilităților mediatorului, conflictul nu poate fi remediat nici măcar atunci când la şedinţă participă şi avocatul victimei deoarece abuzatorul poate controla cu ușurință victima prin utilizarea unor semnale cunoscute numai de cuplu astfel că el va reuşi să o domine şi în timpul şedinţei de mediere. În plus, dacă există o lungă istorie a violenței domestice în cuplul respectiv, victimei îi este adesea frică și nu este capabilă să-și exprime temerile şi pretenţiile faţă de abuzator.

Condiții legale pentru deplasarea copiilor în străinătate

1. În ce împrejurări poate un părinte să deplaseze în mod licit copilul în alt stat membru, fără consimţământul celuilalt părinte?

În cazul în care autoritatea părintească asupra unui copil este exercitată în comun de ambii părinți, o decizie comună este necesară, în esență, cu privire la aspectele care privesc personal copilul, inclusiv călătoriile scurte în străinătate sau orice deplasare definitivă. În cazul în care copilul locuiește doar cu unul dintre aceștia, părintele cu care locuiește copilul se consideră ca având dreptul de a decide unde va locui copilul în timpul său liber, inclusiv călătoriile scurte în străinătate, în măsura în care aceasta nu încalcă niciun drept pe care copilul îl poate avea de a avea legături personale cu celălalt părinte care exercită autoritatea părintească.

Un părinte care exercită singur autoritatea părintească are dreptul de a lua copilul cu el în călătoriile în străinătate sau de a se muta definitiv în străinătate cu copilul, fără consimțământul celuilalt părinte. Totuși, în cazul în care copilul are dreptul de a avea legături personale cu celălalt părinte, părintele care exercită singur autoritatea părintească trebuie să țină cont de aceasta. Celălalt părinte, cu care copilul are dreptul de a avea legături personale, poate cere ca decizia privind dreptul la legături personale să fie aplicată în noua țară de reședință a copilului, dacă acest lucru este posibil în temeiul normelor noii țări de reședință. De asemenea, acest părinte poate solicita dreptul de vizită în temeiul Convenției de la Haga din 1980, dacă această convenție se aplică țării în care locuiește copilul. Dacă un părinte care exercită singur autoritatea părintească nu se conformează unei decizii privind dreptul de vizită și, astfel, nu respectă necesitatea copilului de a avea legături personale corespunzătoare cu ambii părinți, acest lucru va influența modul în care o instanță suedeză ar evalua problema custodiei în eventualitatea oricărui litigiu ulterior. Părinții au astfel responsabilitatea comună de a se asigura că dreptul de vizită funcționează bine.

2. În ce condiţii este necesar consimţământul celuilalt părinte pentru a deplasa copilul în alt stat membru?

Așa cum se poate vedea în răspunsul la întrebarea 1, părinții care exercită autoritatea părintească în comun pot lua decizii comune privind problemele legate de copil, inclusiv orice deplasare în străinătate. Din răspunsul la întrebarea 1 reiese, de asemenea, chiar dacă autoritatea părintească este exercitată doar de unul dintre părinți, că există anumite situații în care tutorele ar trebui să adapteze orice perioade de ședere ale copilului în străinătate, fie acestea scurte sau permanente, în funcție de decizia cu privire la dreptul copilului de a avea legături personale cu celălalt părinte. Deplasarea unui copil în mod ilegal poate constitui o infracțiune în temeiul legii suedeze.

3. Dacă celălalt părinte nu este de acord cu deplasarea copilului în alt stat, cu toate că acest lucru este necesar, cum poate fi copilul deplasat în mod legal în alt stat membru?

În cazul în care un părinte exercită în comun autoritatea părintească asupra copilului împreună cu celălalt părinte, există posibilitatea ca acesta să ia singur o decizie în anumite situații cu privire la custodia copilului. Această posibilitate este condiționată de absența, boala celuilalt părinte sau orice alt motiv care îl împiedică pe acesta să participe la luarea oricăror decizii a căror amânare ar fi dificilă. Deciziile de o importanță crucială pentru viitorul copilului nu pot fi luate în acest mod, exceptând cazul în care aceasta se impune în interesul superior al copilului. Există, de asemenea, posibilitatea ca Comisia pentru afaceri sociale a autorității locale să ia o decizie cu privire la tratamentul psihiatric sau psihologic, chiar dacă numai unul dintre părinții care exercită autoritatea părintească în comun este de acord cu acesta, dacă tratamentul este necesar în interesul superior al copilului.

4. Se aplică aceleaşi norme pentru deplasarea temporară (de exemplu, asistenţă medicală, vacanţă etc.) şi pentru cea definitivă? Dacă există, vă rugăm să furnizaţi formularele de consimţământ relevante.

Aceleași dispoziții se aplică unui părinte care exercită singur autoritatea părintească. În cazul în care copilul locuiește doar cu unul dintre părinții care exercită autoritatea părintească, se consideră că părintele cu care locuiește copilul are dreptul de a decide unde va locui copilul în timpul său liber, inclusiv cu privire la călătoriile scurte în străinătate (a se vedea răspunsul la întrebarea 1). Un părinte care exercită în comun autoritatea părintească asupra copilului poate, de asemenea, împreună cu celălalt părinte, ca urmare a unei decizii a Comisiei pentru afaceri sociale a autorității locale, să ducă copilul în străinătate pentru tratament psihiatric sau psihologic fără consimțământul celuilalt părinte (a se vedea răspunsul la întrebarea 3).

 

Sursa: e-justice.europa.eu

Ce anunţă dezechilibrul emoţional?

Armonie cu tine insuti

Neliniştea, confuzia, neîncrederea, infidelitatea, nesiguranţa, plictiseala şi însingurarea (fie ea şi în cuplu) creează dezechilibre emoţionale ce pot afecta major sănătatea.

Dacă cineva te enervează foarte uşor, dacă te irită orice nimic, dacă nu-ţi mai pasă cum arăţi, dacă nu te mai iubeşti, dacă neglijezi lucrurile ce trebuie neapărat făcute, dacăa nu mai ai chef de nimic, nici măcar de hobby-uri, atunci este mai mult decât evident că s-a întâmplat ceva foarte important cu tine. Raspunsul îl vei afla numai în tine. El dormitează chiar în problemă. Caută adânc şi descoperă ce anume te-a dezechilibrat emoţional şi după ce ţi s-a revelat cauza, încearcă să reintri  în armonie cu tine însuţi.

Mult succes!

De Mediator Lacramioara Radulescu Publicat în Psihologie

Cum şi de ce să propui medierea?

 

Medierea nu este doar o modalitate extrem de eficientă de a anihila conflictele, de a economisi bani, timp şi de a scăpa de stress ci poate fi un pas strategic important dacă este utilizat corect de cel care apelează la procedură.

Partea care propune medierea nu este mai slabă, din contră, de cele mai multe ori câștigă ceva sau câştigă mai mult decât speră.

Partea care propune medierea este percepută din start ca fiind una pozitivă și constructivă. Ca să poţi refuza medierea trebuie să dispui de o mare doză de negativism și bădărănie (excepţie fac anumite cauze penale).

Partea interesată de mediere are puterea de a se ridica deasupra impasului şi deasupra posibilului sentiment al omului bolnav. Ea demonstrează că are iniţiativă şi maturitate în gândire şi mai ales arată că e gata să repare ceea  ce s-a stricat, cu intenţie sau fără intenţie. Ea nu rămâne blocată în siajul conflictului care-i poate distruge sănătatea ci vrea să vindece răni, uneori comune.

Pentru a propune medierea, este suficient să cauţi un mediator şi să-i povesteşti oful. După descărcarea sufletului, vei completa o cerere de iniţiere a procedurii la care anexezi în copii xerox actele necesare (datele de identificare ale părţilor, obiectul cauzei etc.) iar mediatorul se va ocupa de restul. Ţie nu-ţi rămâne decât să speri că şi cealată parte va acepta invitaţia la mediere.

Ar fi fost tare bine dacă în legislaţia noastră s-ar fi prevăzut concret domeniile în care părţile să fie obligate să  parcurgă mai întâi procedura medierii (NU informarea asupra medierii!!!) şi numai în cazul în care nu au ajuns la un acord, să se adreseze instanţei de judecată.  De asemenea, ideal ar fi fost să se fi prevăzut şi sancţiuni pecuniare împotriva părţii care refuză invitaţia la mediere  – practică uzuală în Marea Britanie şi SUA. Dar…în România se fac eforturi uriaşe să NU funcţioneze Medierea şi mai ales să NU fie cunoscute avantajele ei, de aceea foarte puţini români au auzit de ea iar statistica este îngrijorătoare. De exemplu, arestaţii află abia în centrele de detenţie de la alţi colegi de suferinţă şi nicidecum de la procurori sau poliţişti deşi aceştia au obligaţia prin lege să le aducă la cunoştinţă alternativa procedurii medierii! Unii magistraţi fac adevărate „crize” de personalitate atunci când părţile prezintă Acordurile de Mediere. Deh! Nu mai pot condamna drastic pe cei care au săvârşit fapte minore sau nu mai pot „împărţi” adevărul juridic după „propria conştiinţă” .

Partaj. Regimul juridic aplicabil bunurilor achiziţionate de concubini

partaj bunuri concubini

Bunurile dobândite în timpul concubinajului sunt proprietate comună pe cote părţi, dacă se face dovada că între concubini a existat o convenţie, chiar tacită, în acest sens.

În cazul partajului bunurilor achiziţionate în perioada concubinajului părţile sunt ţinute să dovedească contribuţia lor efectivă la dobândirea fiecărui bun în parte şi, prin urmare, dobândirea unui drept de proprietate comună pe cote părţi. Aşadar, în raporturile patrimoniale dintre concubini se aplică dispoziţiile dreptului comun atât cu privire la dobândirea proprietăţii pe cote-părţi, cât şi cu privire la sistarea stării de coproprietate pentru fiecare bun în parte.

Esenţială în cazul unui asemenea partaj este stabilirea, pe bază de probe, a contribuţiei fiecărui concubin la achiziţionarea bunurilor, indiferent pe numele căruia dintre ei s-a întocmit actul de achiziţie. Fiind vorba despre împrejurări de fapt, sunt admisibile orice mijloace de probă, inclusiv proba testimonială.

(Curtea de Apel Suceava, Decizia civilă nr. 165/14 decembrie 2016, portal.just.ro)

Cele 15 reguli de aur ale eticii copilului

Tirukkural sau Thirukkural („Versuri Sacre” în tamilă ) sau pe scurt Kural, este o lucrare excepţională de etică, o bijuterie a literaturii clasice tamile, compusă din 1330 cuplete, în care autorul (Valluvar, cunoscut și sub numele de Thiruvalluvar ) descrie virtuțile de zi cu zi ale omului. Considerată una dintre cele mai mari lucrări scrise vreodată despre etică și moralitate, mai ales despre etica seculară, este cunoscută şi pentru caracterul său universal și non-denominațional.

Thiruvalluvar sau Valluvar, a fost cel mai mare poet, savant și filozof al Tamilului, a cărui contribuție în literatura naţională şi mondială este Thirukkural – cea mai veche lucrare de etică. Se presupune că Thiruvalluvar a trăit cândva între sec. IV î.e.n. – I î.e.n., necunoscându-se cu precizie când s-a născut, când a murit şi nici nu se ştie locaţia exactă unde şi-a dus traiul. Impresionant este faptul că după mai mult de 5.000 de ani, lucrarea lui Thiruvalluvar despre comportamentul uman încă este valabilă, în ciuda evoluţiei milenare a educaţiei dar şi a ştiinţei.

Cele 15 reguli de aur ale Thirukkuralului

  1. Dacă copilul tău te minte des, este pentru că exagerezi în reacții ori eşti prea aspru atunci când are un comportament inadecvat.
  2. Dacă copilul tău nu se convinge şi nici nu învaţă din greșelile tale, l-ai pierdut.
  3. Dacă copilul tău are o stima scăzută de sine, este pentru că îl sfătuieşti mai mult decât îl încurajezi.
  4. Dacă copilul tău nu se ridică în picioare pentru a se apăra pe sine, este pentru că, de la o vârstă fragedă, l-ai disciplinat în mod regulat în public.
  5. Dacă copilul tău îşi însuşeşte lucruri care nu îi aparțin, este pentru că atunci când i-ai cumpărat lucruri, nu l-ai lăsat să aleagă ceea ce şi-ar fi dorit.
  6. Dacă copilul tău este laș, este pentru că îl ajuți prea repede.
  7. Dacă copilul tău nu respectă sentimentele celorlalți, este pentru că, în loc să vorbești cu copilul tău, îi ordoni și îi comanzi numai ceea ce-ţi convine ţie.
  8. Dacă copilul tău este prea iute la mânie, este pentru că acorzi prea multă atenție comportamentului său necorespunzător și nu acorzi prea multă atenție comportamentului său pozitiv.
  9. Dacă copilul tău este excesiv de gelos, este pentru că îl feliciți numai atunci când reușeşte să finalizeze complet ceva și nu atunci când îmbunătățeşte ceva în strategie, chiar dacă nu finalizează lucrul cu succes.
  10. Dacă copilul tău te deranjează intenționat, este pentru că nu eşti fizic suficient de afectuos cu el.
  11. Dacă copilul tău este în mod deschis sfidător, este pentru că tu l-ai amenințat deschis că trebuie să facă ceva, dar tu nu faceai nimic din ceea ce îi pretindeai lui.
  12. Dacă copilul tău este secretos, este pentru că ştie că vei exploda din cauza înţelegerii disproporţionate a situaţiei.
  13. Dacă copilul tău te bârfeşte, este pentru că te supraveghează şi te urmăreşte dacă faci şi altora ceea ce-i faci lui şi dacă te gândeşti că el totuşi se poartă normal.
  14. Dacă copilul tău nu te ascultă dar îi ascultă pe alții, este pentru că tragi prea repede concluzii în ceea ce-ţi explică el.
  15. Dacă copilul tău se revoltă, este pentru că știe că-ţi pasă mai mult de ceea ce gândesc ceilalți decât ceea ce este corect.

Şedinţele de Mediere

O întâlnire în procedura medierii este acea întâlnire care are loc între două sau mai multe persoane aflate în conflict (civil, penal, comercial, muncii, bancar etc.), în scopul de a obține o rezolvare, o soluţie convenabilă ambelor părţi. Dacă se înţeleg asupra modului în care doresc să se finalizeze disputa, se va încheia Acordul de Mediere.

Mediatorul este profesionistul neutru în cauză, chemat de părţi cu scopul de a le ajuta să încheie disputa într-un mod favorabil tuturor. El trebuie să lucreze eficient şi să se asigure că părţile implicate în procedură se simt confortabil, de aceea există situaţii în care medierea se desfăşoară separat cu fiecare parte (mai ales în cauzele penale sau în cele cu arestaţi) dar şi prin mijloace de comunicare la distanţă (când părţile au domiciliile în localităţi sau ţări diferite). Mediatorul ascultă cu atenţie povestea expusă din perspectiva personală a fiecăreia, le stimulează creativitatea şi le îndeamnă să exploreze posibile variante ce ar conduce la stingerea definitivă a conflictului.

Mediatorul nu ia decizii pentru dvs. şi/sau pentru alte persoane cu privire la modul în care va fi soluţionată disputa.  De asemenea, el nu vorbeşte cu alte persoane, fără permisiunea dvs., despre modul în care a decurs medierea. Mediatorul nu stabileşte cine este „corect“  sau are „dreptate” şi nici cine „a greșit“ sau este „vinovat„. Părţile sunt cele care hotărăsc totul, în limitele legii.

Medierea nu schimbă personalitatea sau valorile cuiva. Spre deosebire de sistemul judiciar, procesul de mediere nu urmăreşte să găsească sau să atribuie vina nimănui şi nici nu pedepseşte pe nimeni.

Medierea este instrumentul minunat prin care oamenii, cu ajutorul mediatorului, îşi pot rezolva sau gestiona mare parte din litigii. Odată încheiat Acordul de mediere, viaţa lor continuă fără stress şi/sau ranchiună reciprocă tocmai pentru că soluţia disputei a fost decisă de ei, prin înţelegere amiabilă.

Nimeni nu pierde, toată lumea câştigă!

Medierea – un panaceu pentru sufletul, mintea şi buzunarul românului

Medierea – Panaceul Justiţiei Clasice

În mitologia greacă, Panacea este zeiţa remediului universal iar Panaceea, cum spuneau bătrânii odinioară, era mângăierea universală a tuturor bolilor pământului. Oare Medierea nu este la rândul ei un panaceu pentru sufletul, mintea şi buzunarul omului? Eu cred că da. Sincer. Cred pentru că ştiu că Medierea eliberează cu adevărat tensiunile acumulate în noi de-a lungul timpului. Şi dacă Medierea promovează dialogul responsabil şi politicos între adulţii aflaţi în momente disfuncţionale, atunci pe bună dreptate o putem numi Panaceul umanităţii sau Panaceul Justiţiei Clasice.

Da, e adevărat că Medierea vindecă şi eliberează: vindecă rănile sufletului, eliberează mintea de gânduri negative, detensionează trupul, reduce considerabil stressul şi echilibrează emoţional. Este evident că Medierea acţionează asupra omului ca un panaceu: mângâie dureri noi şi vechi, fără a lăsa cicatrici.

Câteva beneficii ale Medierii

  • Medierea promovează dialogul matur şi aplicat între doi adulți aflaţi ocazional în momente de conflict.
  • Medierea creează spațiu sigur pentru părțile care, subiective fiind în cauza lor, nu reuşesc să găsească soluţii fiabile, apte să soluţioneze conflictul.
  • Medierea dezvoltă empatia și reduce, până la dizolvare, conflictul interrelaţional.
  • Medierea oferă părţilor o nouă perspectivă de sine și de conștientizare a situaţiei concrete în care se află fiecare.
  • Medierea permite sentimentelor puternice să fie cunoscute şi rostite cu voce tare, fără teamă, de ambele părţi.
  • Medierea permite examinarea cauzelor profunde care stau la baza conflictului dintre părţi.
  • Medierea încurajează părțile să exploreze interesele şi nevoile lor reciproce.
  • Medierea facilitează elaborarea planurilor de acțiune convenite între părţi.
  • Medierea dezvoltă capacitatea de adaptare a soluţiilor expuse în cadrul relației dintre părţi simultan cu elaborarea soluţiilor alternative, ambele variante având ca scop soluţionarea definitivă a conflictului dintre ele.

MEDIEREA NU FUNCŢIONEAZĂ atunci când:

  1. Părțile nu se angajează sincer în Mediere sau acceptă procedura din motive independente de voinţa lor.
  2. Ambele părţi sau una din ele suferă de probleme psihice care impiedică implicarea deplină în dezbateri şi negocieri.
  3. Ambele părţi sau una din ele “suferă” de boala “orgoliului exacerbat”. Aceste persoane acceptă Medierea numai la nivel ipotetic, practic refuzând orice negociere pe soluţiile lansate în timpul procedurii dacă acestea nu corespund identic cu pretenţiile lor.
  4. Persoana doreşte să ajungă cu orice preţ în instanţă şi acceptă Medierea teatral, fiindu-i necesară doar ca instrument de manipulare în apărarea sa pe fondul cauzei. Astfel, unicul scop urmărit este acela de a crea o impresie pozitivă asupra magistraţilor, crezând că aceştia vor aprecia „eşuarea medierii” în favoarea sa. Eforturile sale sunt vizibile şi va încerca să demonstreze instanţei că în „nemărginita sa mărinimie şi înţelepciune” a acceptat intrarea în mediere cu intenţia „sinceră” de a soluţiona cauza dar …. a avut “nenorocul” să se izbească frontal de “încăpăţânarea” bolovănoasă a părţii adverse. 😉

Concluzii

Cine nu ştie că depresia și stresul  înrăutățesc grav starea de sănătate? Acceptarea stării de fapt în care sunteţi astăzi precum și a celorlalte probleme care nu mai sunt aşa cum erau odată dar pentru care există anumite variante de soluţionare, echivalează cu primul pas conştient spre vindecare. Prioritizarea problemelor și analizarea situațiilor din mai multe unghiuri/perspective vă deschide o paletă largă de posibilităţi, nebănuite încă. Ce bine ar fi să puteţi vedea mereu partea pozitivă a evenimentelor, să înlăturaţi gândurile negative care vă presează zilnic, să eliminaţi tot ceea ce este toxic din viaţa dvs. şi să păşiţi într-un nou început.

Dacă sunteţi deja parte a unui conflict – fie el minor, major, civil, penal, comercial sau de orice altă natură -, fiţi încrezători şi apelaţi la Mediere! Da, „trataţi-vă”  problema cu panaceul universal numit „Mediere”. Îi veţi simţi direct şi imediat beneficiile.  Dacă vă pasă de sănătatea, liniştea şi armonia vieţii dvs., bateţi la uşa Mediatorului. Acolo este posibil să se încheie o parte sau toate problemele dvs.juridice. După finalizarea procedurii, veţi constata şi efectele Medierii. Acestea se vor reflecta nu numai în sănătatea şi casa dvs. ci şi în timpul salvat din malaxorul stressului procesual şi al celui cotidian.